Şoimocalul, o fiinţă imaginară

                                     Şoimocalul


            Într-o zi de primăvară cand soarele călduţ încălzea bland natura, bunica mea a plecat la piaţă în timp ce eu m-am dus în grajdul cu cai să le dau să mănance. Cand am ajuns la ultimul cal am stat şi m-am uitat la el cu o faţă care nu mai văzuse aşa ceva niciodată. Avea piciorele de cal iar de la burtă în sus arăta ca un şoim. 
           Picioarele erau de culoare maroniu acoperit cu blană, iar restul era plin de pene aurii. Chipul îi era ameninţător până cand din ciocul lui de şoim a ieşit un HEY. M-am speriat atât de tare,încât am căzut pe spate. Spre mirarea mea el m-a ajutat să mă ridic apoi mi-a povestit cum ajunsese el jumătate şoim şi jumătate cal. Mi-a mai spus şi că noaptea este un cal iar ziua un şoimocal deoarece a primit acest blestem pe nedrept de la o vrăjitoare urâcioasă şi plină de răutate.
             După fiecare poveste spusă, am descoperit o fiinţă deosebită cu inimă uriaşă, plină de iubire şi căldură.